Venezia

Să ajungem dimineața. Ba să ajungem la prânz spre amiază. Când este mai potrivit să ajungi într-un oraș hiper vizitat? Noaptea? Ziua te bucuri de lumină, poți observa cu acuratețe fiecare cotlon, fiecare fațetă a urbei, te poți bucura de larma lumii, de bucuria exaltată și exprimată în o mie și una de limbi ale pământului. Noaptea te poți bucura de plimbări prelungi și neîmpiedicate în cohortele de turiști gălăgioși, poți rătăci în voie, poți contempla clădirile stând pe orice treaptă de casă sau palat. Am ajuns dimineața, când tavernele se dezghețau, precupeții descuiau, autocarele începeau sa umple parcarea centrală. Am proptit caravana în parcarea știută, ferită de privitori prea curioși și prea băgăreți de seamă. Briza ne-a întâmpinat de-ndată și ne-a însoțit toată ziua. Abia am trecut primul pod și deja ne simțeam ca în Babilon, zeci de fețe zâmbărețe în zeci de limbi mai încâlcite sau mai șuierate. În câteva ore, zeci s-a transformat în sute apoi în mii. Regula plimbării a fost simplă: haihui spre piața lui Marco cu ochii pe cel de lângă tine. După ce am învârtit de vreo trei ori harta, am deslușit direcția corectă - unde-i puhoiul acolo trebuie să ajungem. În prealabil ne-am aruncat ochii prin știrile meteo, care ne anunțaseră că-i vreme tristă, ploioasă și rece. Pe moment norocul proverbial al lui Dani, și-a făcut simțită prezența. Preț de aproape două ore ne-am plimbat pe sub nori plumburii dar lipsiți de plângeri sau tânguiri ale naturii. Puteți face start - pauza la San Marco-sosire cu bărcuța, adică o vizită fulger a orașului în care să bifați cel mai mediatizat loc și cu câteva clicuri de aparat să vă umpleți amintirile și împlinirea visului că ați vizitat speciala urbe. Nimic mai amăgitor - din punctul meu de vedere. Plăcerea noastră a fost rătăcitul pe străzi, ba luați de puhoiul de oameni, ba luați de gânduri speriate și tresărite din cauza vreunei fundături. Te uiți în stânga, ai perete la douăzeci de centimetri. Te uiți în dreapta, peretele respira umed de la zece centimetri. Te uiți în sus, clădirile se-nfrățesc la două-trei etaje deasupra. Spațiul se strânge, se îngustează atât de mult, încât aproape că-ți pitesc cerul, îți lasă o fâșie de cer albastru-plumburiu, abia întrezărită. Tuneluri, scări dezaxate, poduri strâmte, cântăreț la acordeon, ganguri lugubre, curți interioare cu fântâni acoperite, ferestre cu "serande" din lemn sau gratii din fier forjat, totul se perindă prin fața ochilor, amețitor dar antrenant. Printre picăturile reci de ploaie începem să ne lămurim: nu poți vizita Venezia nici vara, nici iarna, nici dimineața sau noaptea cu gândul la liniște. Nu există așa ceva aici. Poate doar în fața ecranului tern, navigând, dar pe internet. Orașul se pregătește febril de inundații, postamentele sunt înșirate, apa începe să-și facă simțită prezența din belșug. Pont prețios și eventual fifti fifti- plecați în vizitarea lagunei dotați cu vreo patru mii de perechi cizme din cauciuc. Le veți vinde cu siguranță, acolo sunt dosiprezece euro perechea. Nu era suficient că vine neoprit de sus, începe să ne asedieze și de jos. Valurile încep să se spargă pe chei nu de chei. Lumea se agită ca la circ: clic, clic, plici,clic, plici din aparate sau din telefoane, deh, fiecare cu ce are. O voce interioară dă ordin cohortelor de turiști: fotografiați valurile, așa valuri na-ți văzut în viața voastră, picturi și statui găsiți și-n baia proprie. Piața e de o frumusețe copleșitoare, vechii negustori și-au plătit păcatele cu vârf și îndesat. Biserici peste biserici, clădiri semețe, ridicate cu meșteșug, umplute cu roci și vopseluri cu măiestrie conturate și amestecate, te înconjoară declanșând simțuri necunoscute sau rar uzitate. Totul este o moștenire fantastică a umanității, a geniului creator. Uzi, din ce în ce mai uzi și cu lupte aprige în mațe, încercăm să găsim un loc cald și primitor. Priveam atent hârtia, și încercam să găsim o cale de a ieși din impas, eram pierduți între canale. Deodată o voce puternică dar binevoitoare, ne întreabă, într-o engleză aproximativă, unde vrem să ajungem. Bucuros să ne ajute, ne spune că avem direcție comună, mirat totuși că nu știm italiana. Are mulți prieteni români cunoscători de limba lui maternă, surprinzător pentru el, noi suntem doar turiști - nu înțelegea conceptul de turist Român. Ca să vezi ce poate realiza media, scrisă sau vorbită, din orice țară. Ne îndrumă personal la o tavernă caldă și prietenoasă - Agli Artisti -  unde ne întâmpină cu bucurie o ospătăriță basarabeancă. Are un grai extraordinar, calm și plin de cuvinte zâmbitoare, fața-i se luminează când vorbește limba de acasă. Ne îmbie să alegem orice, sunt gătite sublim. Un gând îmi dă târcoale, o fi ca în țară, unde orice cârciumar promite ce vrei și ce nu vrei? Eu prefer ravioli, alții doresc pizza quattro formaggi, sau paste carbonara. Nimc nu se compară cu ce se prepară acasă. Doar ca denumire. În farfurie, am niște pernuțe fantastice, un gust alambicat de paste cu pancetta și o minunăție de cașcaval-nu-știu-cum și cu un sos de măsline. Sunt așa de sătul încât nu respir, ci gâfâi, dar mă uit galeș în farfurie la princhidel. Se desfată cu pizza quattro formaggi, preferata mea. Mă uit expresiv...vreau măcar o felie, gura-mi seamănă cu Niagara, da-mi tu că altfel iau tot, voi fi cuceritorul cel mai crud, mai crud ca Genghis Kan. Cu o privire candidă, puștiulică îmi dăruiește un triunghiuleț magnific. Mmmm, subliiimm, blat semi-crocant, subțire și acoperit cu brânzeturi divine. Un pahar de vin ar completa perfect această desfătare, dar vai, mai am de pedalat fir-ar sa fie. Semi-uscați, cu burtica răsfățată, plecăm alene pe aleile întortocheate, către locul unde am lăsat caravana. Mergeți înainte, tot înainte, așa suna indicația. Ehe, ține înainte dacă poți. La cam a doua răspântie aveai săgeată dubla pentru destinație, vrei la stânga sau la dreapta. Pe unde-i mai bine? Uite așa am reușit să facem înconjur toată insula, am plecat pe Ponte della Liberta și ne-am întors pe Ponte della Costituzione trecând pe la Grifone San Polo, Ponte de Rialto, Hotel Venezia și gara Santa Lucia. Când revezi ceva drag, te umpli de bucurie liniștită, ochii și inima ți se desfată lin și profund, totul se observă mult mai atent și descoperi unghiuri de vedere mai ample și mai pătrunzătoare, numai spun de îmbogățirea sufletului și a simțului de estet din fiecare. Vizitarea unui muzeu te îmbogățește pe toate planurile, mai ales un muzeu în aer liber și de o asemenea anvergură, unde poți observa și etapele de dezvoltare ale unei comunități.  Hotărât lucru, dacă voi fi norocos, doresc să revăd fiecare locșor din lume pe unde m-au purtat pașii, iar ca bonus să am în fiecare an ceva nou de povestit. Sunt pretențios?
Baftă și plimbări minunate, oriunde vă poartă ochișorii!